Uh, este o vară
plină, plină de evenimente frumoase. Chiar acum am terminat de întocmit lista
cu ținutele pe care le voi purta la cele care urmează. Îmi place să fiu mereu
pregătită, să am tot ce-mi trebuie, ori dacă nu, să pot economisi din vreme
pentru ceea ce îmi doresc. Am o pușculiță în formă de pantof care mă ajută să
realizez acest lucru. E primită cadou. Să fie un apropo legat de colecția mea
de încălțăminte? Nici poveste!

Să vă spun câte
ceva despre mine, dacă tot am adus vorba despre evenimente. Nu sunt o party
girl, dar ador petrecerile în aer liber. Mai ales cele petrecute pe plajă sau
la munte. Câțiva prieteni buni strânși în jurul corturilor, un foc cald de
tabără, niște bezele dulci, căni cu vin roșu sau ceai de fructe de pădure,
porumb copt și...lampioane zburătoare. Lampioane colorate care se înalță către
cerul plin cu stele. Vara, parcă cerul acceptă să-și dea la o parte cortina
întunecată de nori și să lase stele să se vadă. Și par mai aproape de pământ.
Întotdeauna când văd un lampion înălțându-se obișnuiesc să-mi pun o dorință.
Uneori se îndeplinește, alteori se dovedesc a fi doar niște gânduri în zadar.
Oricum, cert este că nu poți să nu adori lampioanele. Sunt asemenea unor
licurici colorați care se înalță către cer. Iar noi rămânem pe pământ, cu
gândurile noastre pofticioase și ne întrebăm încotro s-o îndrepta.
Nu mi s-a întâmplat
niciodată să găsesc un lampion căzut. Dar cred că ar fi trist! Ar fi ca o
pasăre rănită care nu a mai ajuns la destinație. Cel puțin așa o văd eu.

Și tocmai pentru că
îmi plac atât de mult lampioanele colorate, obișnuiesc să le folosesc la orice
petrecere. Ziua mea e vara (sunt poate norocoasă din acest punct de vedere) și
invitații mei cunosc două lucruri despre aniversarea pe care o organizez: nu
vor lipsi de la ea niciodată candy barul cu macarons și brioșe homemade,
înghețata răcoritoare și lampioanele. Odată am lansat un lampion de pe balcon.
Am stat cu inima strânsă să nu se prindă în vreun copac. Abia după ce a trecut
de casele care se vedeau în zare am putut răsufla ușurată. Și s-a dus, cu tot
cu dorințele mele, căci mi-am permis să-mi pun mai multe. Doar o dată pe an e
ziua mea, nu? Am văzut că lampioanele sunt un accesoriu nelipsit de la toate
nunțile la care am fost și asta mă bucură nespus. La ora 12 noaptea sunt
printre primii invitați carele aprind. Asta intenționez să fac și la toate
evenimentele din vara aceasta la care o să merg.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu